maria-parvuleasa-lidl-romania-instagram

Comercial vs inspirațional: ce înseamnă Instagram pentru Lidl România

posted in | Tags : , , , ,

Este cel mai apreciat brand pe Instagram, în rândul retailer-ilor din țara noastră. Tematicile inspiraționale și jocul de imagini au adus pe pagina @lidlromania 22.000 de followeri în jumătate de an. „Colecțiile de idei”, așa cum le numește Maria Pârvuleasa, PR&CSR manager, par a fi firul roșu al strategiei brand-ului. Citește mai jos cum merită să fii surprins în viziunea Lidl România.   

Lansarea contului vostru de Instagram coincide cu o direcție internațională a grupului Lidl sau a venit ca un necesar în comunicarea cu segmentul young, tech?

Încă de la intrarea pe piața din România am dorit să fim cât mai aproape de consumatori și ne-am propus să facem acest lucru prin intermediul magazinelor, pentru a le putea oferi produse la cel mai bun raport calitate preț în imediata lor proximitate, dar și prin intermediul comunicării. Pentru aceasta, mediul online a reprezentat o platformă de feedback în timp real, dar și o modalitate prin care să îi putem informa rapid și corect despre acțiunile derulate, produse sau oferte active.
Lansarea contului de Instagram a venit ca o evoluție firească a ritmului de comunicare, mai ales având în vedere succesul pe care îl înregistrează pagina de Facebook, unde acum avem peste 1.725.000 de fani, dar și expansiunii pe care Instagram o are în țara noastră. Ne place să credem că suntem trendsetteri și că suntem în permanență în directă legătură cu consumatorii, așadar, pe 16 martie 2016 am avut prima postare pe contul@LidlRomania. Decizia de a extinde comunicarea și pe Instagram a fost exclusiv locală, la propunerea colegului nostru care gestionează comunicarea în social media.

Există o strategie overall Lidl în construcția paginii, din ceea ce se poate observa și la alte conturi din țări precum Portugalia sau Irlanda. Care are fi liniile generale?

Pentru noi, clientul este cel mai important și se află în centrul tuturor acțiunilor pe care le desfășurăm. Așa că încercăm ca pe fiecare dintre platformele de socializare unde comunicăm în mod direct cu ei, Facebook, Instagram sau Youtube, să ne adaptăm nevoilor lor, exprimate în timp real.
Proiectele privind comunicarea cu clienții au fost dezvoltate pe plan local, pornind de la insight-uri pe care le identificăm împreună cu agențiile cu care colaborăm. Desigur, atunci când considerăm că un proiect pe care echipa internațională îl propune ar putea reprezenta interes și pentru publicul din România, îl adoptăm, adaptăm și implementăm fără probleme.
În ceea ce privește Instagram, strategia este dezvoltată în România și ne propunem să ne inspirăm followerii prin conținutul pe care îl postăm.
Daca există similitudini între conturile Lidl din diverse tări, ele derivă din modelul de business, care este același, dar și din specificul produselor, deseori același pentru diferite piețe. Cazurile de succes din diferite țări sunt prezentate ca best practice în cadrul grupului. În ceea ce ne privește, putem vorbi de direcții strategice dezvoltate și implementate doar la nivel local.

Pe ce particularități mizați in content-ul livrat românilor?

Relevanța este cea mai importantă atunci când alegem informațiile pe care să le transmitem fanilor care ne urmăresc pe fiecare dintre platformele online și mobile unde suntem activi. Aici nu ne referim doar la social media, ci și la site-ul www.lidl.ro, unde aproximativ 2 milioane de români ne vizitează lunar. Așadar, le oferim atât consultanță, detalii despre produse, rețete și tips&tricks, cât și concursuri și divertisment.
Ne putem considera norocoși datorită faptului că specificul produselor noastre ne ajută să generăm conținut adecvat acestui canal. Conținutul foto sau video ce prezintă produsele alimentare din săptămânile tematice sunt apreciate de followeri, precum și colecțiile noastre de textile, atât pentru copii cât și pentru adulți.

Inspirațional vs comercial. Care e scopul principal al paginii?

Contul de Instagram este conceput ca o „colecție de idei”. Cei care ne urmăresc se pot inspira din imaginile cu outfit-urile pe care le propunem, sau cu diverse mâncăruri delicioase, reprezentative pentru toate bucătăriile lumii. Putem spune, așadar, că vorbim despre un conținut inspirațional.

comercial-vs-inspirational-ce-inseamna-instagram-pentru-lidl-romania

Cum a funcționat prima campanie de atragere de trafic/followers în mod organic (idee, mecanism)?

Conceptul cu care am lansat contul a fost unul : poza de tip panoramă, care să le permită utilizatorilor să navigheze pe imagine și să descopere surprizele pe care Lidl le-a pregătit pentru ei. Astfel, cei care găseau produsele norocoase de pe pagină și urmau pașii, dar mai ales comentau cu #WeLove, #Denim și tag @LidlRomania, intrau automat în tragerea la sorți pentru unul dintre premiile oferite: 20 de ceasuri din gama de produse We Love Denim, un Polaroid Snap, un iPad, sau chiar marele premiu – un iPhone 6S.
Campania de lansare a depășit cu mult obiectivele setate, iar acum avem peste 20.000 de persoane care urmăresc activitatea de pe pagina noastră de Instagram. Am reușit să obținem prima poziție în rândul retailer-ilor pentru „Top Brands on Instagram 2016” și a doua poziție din topul general, în cadrul Research-ului Webstock desfășurat pentru Top Social Brands.

Folosiți constant ad-uri pentru a crește pagina sau vă bazați mult pe celelalte canale digitale pentru a trimite followerii și pe Instagram?

Fiecare pagina crește în ritmul ei, pentru că utilizatorii diverselor platforme de socializare au așteptări destul de diferite. Noi încercăm să adaptăm conținutul pentru fiecare dintre canalele digitale prin care comunicăm cu consumatorii, astfel încât să fie relevant și să îi inspire să ne urmărească, folosim expunerea media pe diverse canale, inclusiv pe cele proprii platformei Instagram.

Lidl Irlanda are și cont de Snapchat? Crezi că poate fi un tool de impact și pentru publicul de aici?

Ne place să fim în trend, în special în comunicarea cu clienții noștri, pentru că reprezintă un aspect foarte important în relația pe care o stabilim cu ei. Este modul prin care primim feedback, pozitiv și negativ deopotrivă, în timp real. Suntem deschiși la ideile creative pe care ni le propun colegii noștri din echipa de digital-success, sau agențiile cu care colaborăm. Însă, pentru că din primăvara acestui an sloganul nostru este Meriți să fii surprins, nu vă mai spunem nimic, ci vă lăsăm să descoperiți surprizele pe care le-am pregătit pentru perioada următoare! :)

No comments yet.

Lasă un răspuns


Comment

btt