street style shoes

Noile brand-uri de pantofi: 5 nume pe care trebuie sa le descoperi

posted in | Tags : , , , , , , ,

Ultimii ani au însemnat o abundență de apariții în industria fashion&leather goods: fie lansarea unor designeri nișați, nesusținuți de un grup internațional precum LVMH ori Kering, fie focusul tot mai puternic al caselor mari pe categoriile de produse care aduc cel mai mult volum – gențile si pantofii. De data asta, împreună cu două invitate super-fashionable, vom discuta ce label-uri de încălțăminte au intrat pe shortlist-ul lor din 2016 și de ce creațiile acestora merită toată atenția.

Numărul tot mai important de designeri de pantofi a adus o presiune asupra fiecărui brand de a livra ceva autentic, puternic din punctul de vedere al mesajului, dar în același timp comercial. Ce predomină pentru voi în mixul calitate – design – feeling? Mi-ar plăcea să aflu! Între timp, hai să vedem ce nume descoperim alături de Cristina Crăciun, fashion editor ELLE Romania, și Silvia Postolatiev, blogger și fotograf.

„De ceva timp mi-am dat seama că mă simt cel mai bine în ținute clasice, compuse din piese relativ minimale, dar care să aibe, pe cât posibil, un element neașteptat. Vara încă mai sufăr de o oarecare bipolaritate vestimentară, cândcristina craciun, Elle inserez și accente boho. Concluzia? Încerc pe cât posibil să mă abțin de la noi experimente în materie de haine. Pentru a da totuși o notă fresh garderobei mele, am făcut o pasiune destul de serioasă pentru încălțăminte, mi se pare că poți purta more or less același gen de ținute dacă ai suficiente opțiuni în materie de pantofi. Personal, sunt puternic influențată de tendințele actuale, mai ales datorită job-ului ca fashion editor ELLE, unde stau toată ziua cu nasul în noutăți. Sezonul trecut făcusem o pasiune pentru espadrilele sau tenișii Celine, acum îmi plac saboții Gucci. Dacă îmi arătai niște mocasini acum doi ani, strâmbam din nas, acum am o pereche animal print… Singura regulă generală pe care o am este să îmi cumpăr modele de calitate și care îmi flatează piciorul.

În selecția mea sunt nume noi și modele pe care nu le are deja toată lumea, deviză pe care o aplic atât în recomandările ELLE, cât și pe blogul personal.”

Aleksander Siradekian

Trademark-ul lor: evident, franjurile aplicate. Pe site-ul designerului vei găsi și alte opțiuni, dar revenind la franjuri, aceste detalii sunt preferatele mele. Mi se pare că se potrivesc foarte bine în ținute extrem de clasice și monocrome. Pe scurt, aș purta pantofii cu pantaloni negri și o cămașă albă.

Aleksander Siradekian shoes

Dorateymur

Aceste modele sunt genul de pantofi care ne plac nouă, fetelor. Bărbații vor spune probabil că sunt total unsexy. Dar moda nu are legătură cu asta. Iar aceste modele sunt foarte fashionable, mai ales pe estetica frumosului de acum (dacă ai urmărit colecțiile Gucci, semnate de Alessandro Michele, știi despre ce vorbesc).

Dorateymur shoes

Stubbs and Wootton

Mocasinii sunt noua alternativă a balerinilor. Practici, comozi și stylish, Stubbs and Wootton îți oferă o vastă selecție de mesaje, imprimeuri și culori. Au și serviciu made to measure, adică îți poți personaliza modelul cum vrei.

Stubbs and Wooton, designer slippers

Brother Vellies

Aici intervine partea cu bipolaritatea despre care ți-am povestit mai devreme. Mă amuză maxim papucii îmblăniți, din nou într-un mix minimal. Sandalele-gladiator mi se par perfecte pentru o rochie tip cămașă. Nu le-aș purta de exemplu cu o ținută tot boho, m-aș simți prea costumată.

Brother Vellies fur shoes

 

Silvia Postolatiev este unul dintre cei mai urmăriți bloggeri de modă din România. Dacă arunci rapid o privire peste silvia postolatiev bloggerpostările ei din social media vei descoperi că garderoba sa e dominată de alb, negru și denim. Atunci când nu poartă pantofi sport imaculați, optează pentru tocuri stiletto, în nuanțe pastel sau metalice. “Deși îmi place să descopăr noi branduri online, când vine vorba de pantofi, prefer sa îi probez în magazine, pentru a aprecia texturile și modul în care linia design-ului se potrivește cu silueta mea.”

Oscar Tyie

Un brand relativ nou, care se bucură de aprecierile stiliștilor și ale vedetelor precum Eva Longoria, Gigi Hadid sau Miranda Kerr, este și cel lansat de Amina Muaddi. Silvia consideră că pantofii Oscar Tyie sunt perfecți. Aceștia sunt realizați în întregime în Italia, din piele sau satin de mătase. Modelul Minnie este playful, dar foarte feminin, pe când sandalele Asra aduc o notă grafică, sofisticată, oricărui look. „Pe cele din urma le-aș purta la un tuxedo monocrom, cu decolteu adânc.”

Oscar Tyie Minnie shoes

esra sandal - oscar tyie

 

Anything but the ordinary, aș concluziona. The newcomers au șansa de a fi remarcați dacă reușesc să găsească acel element particular, inconfundabil pentru brand-ul lor și sunt prezenți în mod consistent pe canalele de comunicare unde potențialii consumatori sunt în căutare de frumos. Mă interesa foarte mult în ce loc au văzut Cristina și Silvia prima oară label-urile mai sus amintite, unde s-a petrecut „întâlnirea”. De fapt, vroiam doar să-mi confirm bănuiala. Cel mai adesea, pe Instagram și Pinterest.

 

No comments yet.

Lasă un răspuns


Comment

btt